USR îi cere Biroului Electoral Central să publice rezultatele parţiale ale renumărării!

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz a cerut, sâmbătă, Biroului Electoral Central să publice rezultatele parţiale ale renumărării, în judeţele unde s-a încheiat numărătoarea.

Deciziile CCR şi BEC de a renumăra 9 milioane de voturi au aruncat România într-un haos. Milioane de români se întreabă dacă votul lor mai contează şi dacă mecanismele democratice mai funcţionează. Ce am văzut în ultimele zile nu are nicio legătură cu respectul faţă de cetăţean. Netransparenţa procesului de renumărare este periculoasă şi inacceptabilă. Facem un apel la BEC ca măcar acum, în ultimul ceas, să transparentizeze acest proces şi să restabilească încrederea românilor. Publicaţi acum rezultatele renumărării în judeţele în care s-a încheiat. Nu vă mai prefaceţi că rezultatul alegerilor este în ceaţă. Elena Lasconi şi Călin Georgescu sunt în turul 2 indiferent câte petarde se aruncă”, a declarat vicepreşedintele USR Dominic Fritz.

Până în prezent, USR susţine că s-au numărat aproximativ 80% dintre secţiile de votare şi diferenţa dintre Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu s-a mărit cu 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR. În Arad, Caraş Severin, Buzău, Covasna, Ialomiţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Sectorul 1 sau 5 s-a finalizat deja procesul de renumărare.

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *