(Video) Tatăl minorilor de 10 și 12 ani, care conduceau cu peste 150 km/h, a fost arestat
Un copil în vârstă de 10 ani a fost filmat în timp ce conducea un BMW pe un drum din județul Dâmbovița, cu 157 de kilometri la oră. Polițiștii au stabilit că și fratele acestuia, în vârstă de 12 ani, a condus autoturismul.
În urma cercetărilor, un bărbat ar fi încredinţat, în mod repetat, un autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice de către copiii săi minori în vârstă de 10 ani, respectiv 12 ani.
La data de 30 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au continuat cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Astfel, față de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în comuna Cojasca, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada februarie-august, în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, bănuitul ar fi încredințat un autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice de către copiii săi minori în vârstă de 10 ani, respectiv 12 ani.
Astăzi, 31 octombrie, bărbatul va fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.