Vreme caniculară în Dobrogea: Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade
Astăzi, 10 august, vremea în Dobrogea va fi călduroasă, izolat caniculară, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat cu ușoare intensificări după-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 35 de grade, mai scăzute pe litoral și în deltă, până la 27…30 de grade, iar cele minime se vor încadra între 19 și 23 de grade.
Luni, 11 august, vremea se va menține călduroasă, caniculară în partea continentală a regiunii, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 35 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral și în deltă, iar cele minime se vor încadra între 15 și 22 de grade.

