Weekend aglomerat pentru salvatori! Au intervenit la peste 4300 de situații de urgență
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 4.300 situații de urgență la care pompierii militari au răspuns cu promptitudine.
În acest interval de timp, o pondere mai mare de 85% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora peste 3.700 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea celor 192 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Prin aceste acțiuni, salvatorii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la vecinătăți și să elimine producerea altor situații de urgență.
De asemenea, în acest weekend, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au gestionat mai bine de 400 situații pentru deblocarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare, incidente din domeniul CBRN, precum alte situații de urgență.
În toată această perioadă, pe timpul misiunilor desfășurate, 17 persoane aflate în situații critice au fost salvate.