Zi aglomerată pentru pompieri! Au intervenit la mai multe incendii de vegetaţie!

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari au gestionat 1.800 situații de urgență înregistrate la nivel național. Astfel, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au desfășurat acțiuni pentru localizarea și lichidarea celor 132 incendii, 83 dintre acestea fiind la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră), suprafața totală afectată însumând peste 300 ha.

Joi s-au înregistrat peste 1.270 de solicitări pentru acordarea de prim-ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical aproape 1.300 persoane aflate în dificultate. Datorită răspunsului prompt al salvatorilor, au fost salvate 11 persoane aflate în dificultate.

Totodată, în perioada analizată, la nivel național, au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind posibilitatea producerii unor efecte ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase în localități/zone din județele AG, AR, BH, BN, CJ, DB, GR, HD, MM, SJ și TR.

Încă de la intrarea în vigoare a codurilor de vreme nefavorabilă, pompierii au fost la datorie pentru gestionarea în cele mai bune condiții a efectelor înregistrate și preîntâmpinarea situațiilor care puteau pune în pericol viața și bunurile comunităților.

Astfel, ieri, 13 martie, în intervalul orar 07.00 – 21.00, salvatorii au acționat în 44 localități din 16 județe (AR, BH, BN, CL, CJ, CV, GR, IF, MM, MS, SM, SV, TR, TM, VS, VN) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 36 de imobile și degajarea a 103 copaci și 14 stâlpi doborâți de vânt, fiind avariate 52 autoturisme.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *