Zi de sărbătoare! Astăzi este celebrat Sfântul Dumitru

Astăzi creştinii  îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru. Sărbătorit anual pe 26 octombrie, este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul creștin-ortodox și are o semnificație deosebită în tradiția populară românească. Cunoscută și sub numele de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, această sărbătoare este încărcată de obiceiuri, superstiții și tradiții care marchează atât încheierea sezonului agricol, cât și începutul perioadei reci a anului.

Dimitrie, un tânăr credincios și cu o educație aleasă, a fost guvernator al Tesalonicului. Pentru că L-a mărturisit pe Hristos și pe mulți i-a întors la credință, mai întâi a fost întemnițat, iar mai apoi ucis cu sulițele, la porunca împăratului Maximian. Trupul Sfântului Dimitrie a fost îngropat cu cinste de către creștini și, după un timp, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe minuni și vindecări. Din acest motiv, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit și Izvorâtorul de Mir și este cunoscut până astăzi ca mare făcător de minuni, conform Doxologia.ro.

În cultura tradițională românească, Sfântul Dumitru este văzut ca stăpânul iernii, fiind opusul Sfântului Gheorghe (care marchează începutul primăverii și al verii). Se spune că de la Sfântul Gheorghe până la Sfântul Dumitru, pământul este „sub puterea vegetației și a creșterii”, iar de la Sfântul Dumitru până la Sfântul Gheorghe, pământul intră în „hibernare”.

Sursa foto: Doxologia.ro

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *