Ziua Pompierilor: Eroi în uniformă, onorați pentru curaj și devotament
Pe 13 septembrie, România îi omagiază pe eroii în uniformă – pompierii care, zi de zi, înfruntă pericole pentru a salva vieți și a proteja comunitățile. Cu acest prilej, la Palatul Patriarhiei din București, a avut loc o ceremonie solemnă, în cadrul căreia mai mulți salvatori au fost distinși pentru faptele lor remarcabile.
Sergent major Denis Constantin Habic, subofițer al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, a fost desemnat „Pompierul de Onoare al anului”. Aflat în timpul liber, acesta a observat o locuință în flăcări și a intervenit imediat. A sunat la 112, a intrat în casă și a salvat o persoană inconștientă, pe care a reușit să o resusciteze până la sosirea echipajului SMURD, salvându-i astfel viața.
Titlul de „Cel mai bun Inspector de Prevenire al anului” i-a fost acordat doamnei colonel Curigan Narcisa Claudia, adjunct șef al Inspecției de Prevenire din cadrul ISU „Oltenia” al județului Dolj. Distincția vine în semn de apreciere pentru pregătirea profesională de excepție și implicarea constantă în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
De asemenea, Plutonier adjutant șef (rez.) Moldovan Andi, membru al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, a primit „Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”. Acesta a fost recunoscut pentru întreaga activitate dedicată salvării de vieți și pentru promovarea valorilor nobile ale profesiei de pompier.

