S-a dat startul celei de-a cincea ediții FIDELIS din 2025! Dobânzi de până la 8.35%
De astăzi, 6 iunie și până pe 16 iunie, a cincea ediție fidelis din 2025 vine cu dobânzi de până la 8,35% la emisiunile în lei și de până la 6,50% la cele în euro.
Premieră pentru donatorii de sânge: tranșa specială cu scadență la 2 ani
Cei care au carnet de donator de la 1 ianuarie 2025 vor avea o dobândă de 8,35%, cu scadența la 𝟐 ani. În plus, donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Economii prin FIDELIS de iunie cu dobânzi atractive și neimpozabile:
în lei:
- de 7,35% – cu scadența la 2 ani;
- de 7,70% – cu scadența la 4 ani;
- de 7,95% – cu scadența la 6 ani.
în euro:
- de 3,90% – cu scadența la 2 ani;
- de 5,60% – cu scadența la 5 ani;
- de 6,50% – cu scadența la 7 ani.
De ce să investești în titlurile de stat FIDELIS:
- poți retrage banii oricând;
- ai câștiguri neimpozabile;
- nu se percep comisioane de către băncile care intermediază subscrierea;
- poți vinde titlurile înainte de scadență și vei primi dobândă aferentă perioadei de deținere.
Sursă foto: puterea.ro