Urmăriți internațional, aduși în țară de polițiști
La data de 2 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.
Astfel, a fost adus în țară un bărbat de 56 de ani, din Brașov, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Zărnești, un mandat de arestare preventivă.
Totodată, a fost adus în țară un bărbat de 54 de ani, din Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, constituirea unui grup infracțional și punerea în circulație de valori falsificate. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Tribunalul Constanța, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 11 ani și 4 luni.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat de 29 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Tribunalul Galați, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și două luni.
La aceeași dată, a fost adus în țară un bărbat de 42 de ani, din Maramureș, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Baia Mare, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani, 5 luni și 20 de zile.
Astfel, a fost adus în țară un bărbat de 23 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Franța, având emis de către Judecătoria Tulcea, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 6 luni.
Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.

