Acțiune a polițiștilor în Portul Constanța: amenzi de peste 20.000 de lei
Polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră Constanța, împreună cu colegii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, au desfășurat, pe 17 martie, o acțiune în Portul Constanța, pentru creșterea gradului de disciplină în trafic.
În cadrul controalelor, oamenii legii au verificat respectarea regulilor privind viteza legală, portul centurii de siguranță, consumul de alcool sau substanțe psihoactive la volan, dar și respectarea perioadelor de conducere și de odihnă ale șoferilor profesioniști.
În urma activităților, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei.
Dintre acestea:
-
9 sancțiuni au fost pentru nepurtarea centurii de siguranță;
-
3 sancțiuni pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor;
-
4 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor privind timpii de conducere și odihnă.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere, pentru depășire neregulamentară, și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Reprezentanții IPJ Constanța anunță că astfel de acțiuni vor continua, atât în zona portuară, cât și pe principalele artere din municipiu, pentru reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței rutiere.

