Doi bărbați, arestați după mai multe furturi din mașini în Constanța. Au dispărut bani, țigări și un parfum
Doi bărbați, de 28 și 29 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar de furt calificat. Aceștia sunt suspectați că ar fi furat bani și bunuri din autoturisme parcate pe două străzi din municipiul Constanța.
Potrivit polițiștilor, în noaptea de 7 spre 8 septembrie, cei doi ar fi sustras dintr-un autoturism parcat pe strada Făgetului mai multe bunuri, precum și 500 de lei și 300 de euro.
Un alt furt ar fi fost comis în noaptea de 14 spre 15 septembrie. Dintr-o mașină parcată pe strada Magnoliei din Constanța ar fi fost sustrase trei cartoane de țigări și un parfum, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 10.000 de lei.
Joi, 24 septembrie, polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare în municipiul Constanța.
În urma descinderilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri despre care anchetatorii susțin că ar putea fi folosite la comiterea unor infracțiuni, precum și bunuri susceptibile a proveni din furturi.
Cei doi bărbați au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați procurorului de caz.
Instanța a admis propunerea formulată și a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările continuă în dosarul penal pentru furt calificat.o

