Întreruperi programate de curent în județul Constanța – marți, 28 iulie

Rețele Electrice România a anunțat noi întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică, care vor avea loc marți, 28 iulie, în mai multe localități din județul Constanța. Măsura este necesară pentru desfășurarea unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei electrice.

La Techirghiol, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă între orele 08:30 și 16:30, fiind afectată parțial strada Eroilor.

În localitatea Sibioara, întreruperea este programată între orele 09:00 și 17:00 și va afecta parțial străzile Mihail Kogălniceanu, Pescarilor, Învierii, Mihai Eminescu și George Bacovia.

Tot în intervalul 09:00 – 17:00, în Adamclisi vor fi afectați mai mulți agenți economici alimentați din PTA CRR, printre care P.F. Lupu Petre și Administrația Națională de Meteorologie.

La Murfatlar, întreruperea va avea loc în același interval orar și va afecta atât agenți economici și instituții, precum Magazin La Doi Pași, Popas Vlădoi, Popas Fântânița și UM 02041, cât și consumatorii de pe străzile Nicolae Iorga, Plopilor, Ciocârliei și Mihail Sadoveanu.

Reprezentanții companiei precizează că întreruperile au fost reduse pe cât posibil, iar acestea sunt necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de întreținere și modernizare a rețelei de distribuție.

ANUNȚURI PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *