Monedă aniversară emisă de BNR în cinstea Hortensiei Papadat-Bengescu
Banca Națională a României (BNR) a lansat, începând de luni, 27 iulie 2026, o monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu, una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române.
Moneda are valoarea nominală de 10 lei, este realizată din argint cu titlul de 999‰, are un diametru de 37 mm, o greutate de 31,103 grame, cant zimțat și este realizată în calitate proof, destinată colecționarilor.
Aversul prezintă o compoziție grafică inspirată din romanul „Concert din muzică de Bach”, alături de inscripția „ROMANIA”, stema țării, anul de emisiune „2026” și valoarea nominală „10 LEI”. Pe revers este redat portretul Hortensiei Papadat-Bengescu, numele acesteia și anii între care a trăit, 1876–1955.
Fiecare monedă este livrată în capsulă din metacrilat transparent, însoțită de o broșură de prezentare și un certificat de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză, certificatele purtând semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central.
Tirajul este limitat la doar 300 de exemplare, iar prețul de vânzare este de 1.050 de lei, sumă care include TVA, broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României, iar distribuția se realizează prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.

