Mai multe școli din Constanța nu vor fi gata la începutul anului școlar. Unde vor fi relocați elevii

Mai multe unități de învățământ din municipiul Constanța nu vor avea lucrările de reabilitare finalizate până la debutul anului școlar 2026–2027, programat pentru 7 septembrie. Pentru ca elevii să poată începe cursurile, Primăria Constanța și Inspectoratul Școlar Județean au stabilit soluții temporare de relocare.

Situația pregătirilor pentru noul an școlar a fost prezentată miercuri, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, la care au participat viceprimarul municipiului Constanța, Adriana Arghirescu, și inspectorul școlar general Claudia Portase.

„Siguranța copiilor noștri este pe primul loc, iar standardele de calitate sunt, de asemenea, foarte importante”, a transmis viceprimarul Adriana Arghirescu.

Municipalitatea precizează că 11.070 de elevi beneficiază deja de unități de învățământ modernizate la standarde europene, însă complexitatea intervențiilor face ca unele dintre șantiere să nu poată fi închise până pe 7 septembrie.

Unde vor învăța elevii din școlile aflate în reabilitare

 

Una dintre unitățile vizate este Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza”. Elevii vor desfășura temporar activitatea în spațiul fostei Școli Gimnaziale Spectrum și la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”.

Unde vor învăța elevii din școlile aflate în reabilitare

Una dintre unitățile vizate este Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza”. Elevii vor desfășura temporar activitatea în spațiul fostei Școli Gimnaziale Spectrum și la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”.

În cazul Colegiului Comercial „Carol I”, cursurile vor fi organizate la Liceul Energetic Constanța și în spații modulare autorizate.

Pentru Școala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand”, elevii vor fi împărțiți în trei locații: 12 clase la Liceul Tehnologic „Tomis”, trei clase la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” și 10 clase la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, în sediul de pe strada Nicolae Iorga.

Soluțiile au fost stabilite în colaborare cu conducerile unităților de învățământ și reprezentanții comunității școlare, astfel încât impactul asupra elevilor și profesorilor să fie cât mai redus.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *