A urcat băut la volan și a ajuns după gratii. Bărbat încarcerat la Poarta Albă

Polițiștii din cadrul Poliția Română – Poliția orașului Techirghiol au pus în aplicare, la data de 16 aprilie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Constanța.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani, condamnat la un an și trei luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

În urma identificării, acesta a fost preluat de polițiști, escortat și ulterior încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, unde urmează să își execute pedeapsa.

Autoritățile reamintesc că astfel de fapte reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră, iar sancțiunile prevăzute de lege sunt unele severe, inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *