Accident mortal între Lumina și Oituz. Motociclist decedat după impactul cu un TIR
Un grav accident rutier s-a produs vineri seară, pe DN 22, între localitățile Lumina și Oituz. Un motociclist și-a pierdut viața în urma impactului cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă.
Potrivit primelor informații transmise de polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, accidentul a fost semnalat în jurul orei 18:00.
Din primele cercetări, impactul s-ar fi produs între o motocicletă și un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă.
În urma coliziunii, conducătorul motocicletei a suferit răni incompatibile cu viața, decesul fiind constatat la fața locului.
Trafic blocat, șoferii sunt deviați pe rute alternative
În urma accidentului, traficul rutier este blocat total în zona producerii evenimentului.
Polițiștii se află la fața locului și desfășoară cercetări, dar și activități pentru fluidizarea circulației. Autovehiculele sunt deviate către rute alternative până la finalizarea intervenției.
Cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de anchetatori.
Știre în curs de actualizare.
urda

