Acțiune de amploare a Poliției în Mamaia. Amenzi de 78.000 de lei în urma controalelor din cluburi și restaurante
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat, în noaptea de 23 spre 24 iulie, o amplă acțiune în stațiunea Mamaia, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor.
Controalele au vizat mai multe unități de alimentație publică, un club din stațiune, dar și zonele adiacente acestora, în scopul prevenirii faptelor antisociale și combaterii infracționalității.
Forțe importante mobilizate
La acțiune au participat polițiști din cadrul:
- Secției de Poliție Mamaia;
- structurilor de ordine publică;
- investigații criminale;
- investigarea criminalității economico-financiare;
- siguranță rutieră;
- criminalistică;
- acțiuni speciale;
- Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Amenzi de 78.000 de lei
În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat patru sancțiuni contravenționale.
Dintre acestea:
- trei amenzi, în valoare totală de 18.000 de lei, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică;
- o amendă de 60.000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, polițiștii au indisponibilizat suma de 1.694 de lei, bani considerați susceptibili că provin din prestarea unor servicii pentru care nu ar fi fost emise bonuri fiscale.
Poliția anunță că astfel de acțiuni vor continua pe tot parcursul sezonului estival, pentru menținerea unui climat de siguranță în stațiunea Mamaia.

