Acțiune de amploare în Portul Constanța și Portul Agigea. Sute de persoane și mașini, verificate de polițiști
Acțiune de amploare desfășurată joi, 17 septembrie, de polițiștii constănțeni în Portul Constanța și Portul Constanța Sud-Agigea. Peste 50 de polițiști au participat la controale, iar în urma verificărilor au fost aplicate amenzi de peste 27.000 de lei.
Acțiunea a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea consumului de alcool și a altor substanțe, precum și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Totodată, polițiștii au urmărit menținerea ordinii și siguranței publice în cele două zone portuare.
La controale au participat peste 50 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și investigații criminale, beneficiind de sprijinul polițiștilor de frontieră, jandarmilor și reprezentanților Serviciului pentru Imigrări.
În cadrul acțiunii au fost legitimate aproximativ 500 de persoane și controlate peste 250 de autoturisme.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute cinci certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.w

