Alertă aeriană în nordul județului Tulcea. Două aeronave F-16 au decolat după atacuri cu drone în Ucraina

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în noaptea de marți spre miercuri, forțele ruse au lansat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea.

În acest context, două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană au decolat în jurul orei 01:10, de la Baza 86 Aeriană Fetești.

Mesaj RO-Alert pentru populație

Potrivit MApN, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, fiind dispuse măsuri de alertare pentru populația din nordul județului Tulcea.

La ora 01:12 a fost transmis mesaj RO-Alert.

Explozii raportate în zona Ismail

Sistemele radar au monitorizat două grupuri de drone, formate din șapte, respectiv opt aparate, care au lovit zona Ismail, pe teritoriul ucrainean.

Piloții aeronavelor F-16 au raportat multiple explozii pe malul ucrainean al Dunării.

Potrivit MApN, nu au fost detectate semnale radar în spațiul aerian al României.

Alerta aeriană a fost ridicată la ora 02:40.

Ministerul Apărării a precizat că a informat în timp real structurile aliate cu privire la evoluția situației.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *