ANM emite primul Cod roșu de caniculă din această perioadă. Temperaturi de până la 40 de grade în 16 județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri avertizări de caniculă pentru aproape întreaga țară, inclusiv un Cod roșu, valabil în intervalul 28 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 10:00, pentru 16 județe din vestul, centrul și nordul României.

Meteorologii avertizează că în zonele aflate sub Cod roșu vor fi înregistrate temperaturi extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade Celsius, însă în Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei valorile vor urca până la 39-40 de grade. În plus, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între 17 și 25 de grade.

Sub avertizare Cod roșu se află județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Suceava și Botoșani.

Tot până luni dimineață este în vigoare și un Cod portocaliu de caniculă, care vizează zone din Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei. În aceste regiuni, maximele vor ajunge la 34-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși, de asemenea, pragul critic de 80 de unități.

Dobrogea și sud-estul Munteniei se vor afla sub Cod galben, unde sunt prognozate temperaturi maxime între 30 și 34 de grade, disconfort termic accentuat și valori ale ITU în jurul pragului critic.

Pe timpul nopții, temperaturile minime vor fi cuprinse între 19 și 21 de grade, iar pe litoral și în Delta Dunării se vor înregistra valori mai ridicate, de 23-24 de grade.

Meteorologii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide, să limiteze efortul fizic în aer liber și să acorde o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *