Apel ANAT pentru extinderea voucherelor de vacanță și în mediul privat

Asociația Națională a Agențiilor de Turism susține menținerea, indexarea și extinderea voucherelor de vacanță, considerate un instrument important pentru sprijinirea turismului intern și fiscalizarea veniturilor din industria ospitalității.

Reprezentanții ANAT precizează că, în forma actuală, valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei, iar angajații nu sunt obligați să contribuie cu sume suplimentare din fonduri proprii pentru a beneficia de acestea. De asemenea, nu este necesară o declarație pe proprie răspundere pentru utilizarea lor.

Asociația atrage atenția că reducerea valorii voucherelor începând cu anul 2025 poate afecta puterea de cumpărare a românilor și, implicit, turismul intern, într-un context economic marcat de inflație și creșterea costurilor din industrie.

Reprezentanții ANAT subliniază că voucherele de vacanță au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea turismului din România, în special în stațiunile de pe litoral, în zonele montane și balneare, dar și în orașele cu potențial turistic.

Potrivit datelor din industrie, aproximativ 90% din veniturile generate prin utilizarea voucherelor sunt fiscalizate, contribuind la reducerea economiei informale și la creșterea transparenței în sector.

ANAT susține, totodată, extinderea acestui sistem și către angajații din mediul privat, prin mecanisme fiscale și sprijin din partea statului. O propunere legislativă aflată în discuție prevede acordarea de vouchere și pentru salariații din sectorul privat, cu o valoare anuală estimată la 1.450 de lei.

Asociația consideră că menținerea și extinderea voucherelor de vacanță ar avea efecte pozitive atât asupra economiei, cât și asupra industriei turistice, contribuind la creșterea consumului intern, susținerea locurilor de muncă și dezvoltarea regională.

De asemenea, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice, eliminarea voucherelor de vacanță ar putea genera pierderi economice semnificative și scăderea numărului de locuri de muncă în sectoarele HoReCa, transport și agrement.

ANAT solicită continuarea dialogului instituțional pentru identificarea unor soluții fiscale care să asigure predictibilitatea și dezvoltarea acestui mecanism de sprijin pentru turismul românesc.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *