Atenție, șoferi! Restricții pe Autostrada Soarelui timp de 9 ore

Circulația pe Autostrada Soarelui va fi restricționată joi, timp de 9 ore, în zona Nodului Rutier Drajna, din cauza unor lucrări de reparații.

Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care precizează că restricțiile vor fi aplicate pe data de 23 aprilie 2026, în intervalul 09:00 – 18:00.

Lucrările vizează partea carosabilă în zona Nodului Rutier Drajna, la kilometrul 105+500 de pe Autostrada A2.
În acest interval, circulația va fi închisă:

  • pe breteaua de ieșire de pe A2 spre DN21, pe sensul București – Constanța
  • pe bretelele de intrare pe autostradă din DN21, pe ambele sensuri

Pentru a evita blocajele, traficul va fi deviat pe rute ocolitoare, astfel:

  • pentru relația București – Călărași: A2 – Nod Rutier Lehliu Gară – DN3
  • pentru relația București – Slobozia: A2 – Nod Rutier Lehliu Gară – DN3 – DN3A – DN21
  • pentru relația Slobozia/Călărași – Constanța: DN21 – DN3A – DN3B – Nod Rutier Fetești – A2

Reprezentanții CNAIR le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite pe durata lucrărilor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *