Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Serbia. MAE anunță proteste în Belgrad și alte două orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Serbia, în contextul unor demonstrații și proteste stradale programate în perioada 27 – 28 iunie.
Potrivit MAE, manifestațiile vor avea loc în Belgrad, dar și în orașele Kragujevac și Kraljevo, existând posibilitatea apariției unor restricții de circulație și a unor perturbări ale traficului în zonele afectate.
Autoritățile române recomandă cetățenilor să manifeste atenție sporită, să evite zonele aglomerate și locurile în care se desfășoară protestele, precum și să urmărească permanent informațiile transmise de autoritățile locale și presa din Serbia.
În cazul unor situații de urgență, pe teritoriul Serbiei pot fi apelate următoarele numere:
- Poliție: +381 11192;
- Pompieri: +381 11193;
- Ambulanță: +381 11194;
- Asistență rutieră: +381 111987.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele Ambasadei României la Belgrad, +381 11 36 70 361 și +381 11 36 70 798, apelurile fiind preluate permanent prin Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate.
Pentru situații speciale și de urgență sunt disponibile și telefoanele de permanență ale misiunilor diplomatice:
- Ambasada României la Belgrad: +381 63 319 425;
- Consulatul General al României la Vârșeț: +381 644 584 833;
- Consulatul General al României la Zaječar: +381 692 799 650.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor care călătoresc în Serbia să consulte informațiile actualizate înainte de plecare și să utilizeze aplicația „Călătorește informat”, destinată informării cetățenilor aflați în străinătate.

