Căutat pentru înșelăciuni prin metoda „Accidentul”, prins într-un sat din județul Constanța. Prejudiciul ajunge la 500.000 de lei
Un bărbat de 39 de ani, din municipiul Constanța, dat în urmărire la nivel național într-un dosar privind 26 de înșelăciuni și tentative de înșelăciune prin metoda „Accidentul”, a fost prins de polițiști. Acesta se ascundea într-un imobil din satul Nisipari.
Bărbatul a fost depistat pe 10 septembrie, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor din Medgidia.
Pe numele său, Judecătoria Constanța emisese, la data de 13 august, un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile. Bărbatul este cercetat pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată, prin metoda „Accidentul”.
Dosarul instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, vizează 26 de fapte de înșelăciune și tentative comise la nivel național, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 500.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, victimele erau sunate și induse în eroare că membri ai familiilor lor ar avea nevoie urgentă de sume importante de bani pentru intervenții medicale și dispozitive de ventilație mecanică.
În urma depistării, bărbatul de 39 de ani a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.catu

