COD GALBEN de inundații pe mai multe râuri din sud-vestul țării

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis marți, 6 ianuarie 2026, Atenționarea Hidrologică nr. 3, valabilă în intervalul 6 ianuarie, ora 12:00 – 8 ianuarie, ora 12:00, ca urmare a condițiilor hidrometeorologice actuale și a prognozei pentru următoarele 48 de ore.

Potrivit hidrologilor, sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale. De asemenea, se așteaptă creșteri de debite și niveluri ale apelor, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Atenționarea COD GALBEN vizează râuri din bazinele hidrografice Desnăţui, Jiu și Olt. Sunt afectate sectoare de râuri și afluenți din județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeș și Olt, inclusiv bazinele superioare și mijlocii ale Gilortului, Motrului, Oltețului și Tesluiului.

Specialiștii precizează că fenomenele periculoase se pot manifesta și pe afluenți de grad inferior, precum și pe cursuri de apă necadastrate, în zonele vizate de avertizare.

Totodată, începând cu data de 6 ianuarie 2026, ora 12:00, a fost ridicată atenționarea hidrologică pentru celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.

Autoritățile recomandă populației și instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență să urmărească evoluția fenomenelor hidrometeorologice și să respecte măsurile prevăzute în regulamentele privind gestionarea riscului de inundații.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *