Cod galben de ploi și furtuni în Dobrogea. Meteorologii anunță cantități importante de apă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ pentru Dobrogea, valabilă vineri, în intervalul orar 10:00 – 21:00.
Potrivit meteorologilor, în regiune sunt așteptate averse importante cantitativ, însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 l/mp, iar izolat pot depăși 40 l/mp.
În contextul avertizării meteorologice, autoritățile locale recomandă populației să evite deplasările care nu sunt necesare în timpul fenomenelor meteo severe și să ia măsuri pentru protejarea bunurilor care ar putea fi afectate de precipitațiile abundente.
Primăria Municipiului Constanța anunță că cetățenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala orice problemă provocată de vremea nefavorabilă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă – 0737/552271.
Meteorologii recomandă prudență pe durata avertizării, având în vedere posibilitatea producerii unor acumulări importante de apă într-un interval scurt de timp.

