Controale ANSVSA în adăposturile de câini din toată țara. Au fost descoperite nereguli grave

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) desfășoară o amplă campanie de controale în adăposturile publice și private de câini din întreaga țară, pentru verificarea respectării normelor privind bunăstarea animalelor.

Potrivit instituției, verificările fac parte dintr-o strategie menită să asigure transparență, obiectivitate și imparțialitate, iar acțiunile de control nu au fost întrerupte niciodată, fiind efectuate periodic, dar și inopinat atunci când situația o impune.

În urma monitorizărilor realizate în perioada 2024–2025, ANSVSA a implementat o strategie de control în trei etape. Prima etapă, desfășurată între 30 martie și 3 aprilie 2026, a presupus verificări realizate de echipe din județele învecinate, pentru eliminarea oricăror suspiciuni de subiectivism. Etapa a doua constă în audituri prin sondaj realizate de structurile centrale ale instituției, iar etapa a treia se va desfășura în trimestrele III și IV ale acestui an.

Inspectorii au identificat numeroase neconformități, unele dintre ele extrem de grave. Printre acestea se numără nerespectarea spațiului minim pentru animale, gestionarea necorespunzătoare a medicamentelor de uz veterinar, încălcarea normelor privind gestionarea subproduselor de origine animală, probleme de identificare și înregistrare a câinilor, dar și fișe de capturare incomplete.

De asemenea, în unele adăposturi au fost găsite animale decedate din cauza hipoxiei severe, iar inspectorii au constatat spații de cazare neconforme, recipiente pentru hrană și apă neigienizate, boxe de izolare improprii, pardoseli degradate, cuști deteriorate, defecțiuni la sistemele de colectare a apelor uzate și lipsa evidențelor administrative obligatorii.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost emise două Ordonanțe de Suspendare a Activității și o Ordonanță de Interzicere a Activității. Totodată, inspectorii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 64.500 de lei.

Până în prezent, 176 dintre cele 185 de adăposturi autorizate la nivel național au fost deja evaluate, iar ANSVSA anunță că seria controalelor va continua, atât pentru verificarea modului în care sunt gestionate adăposturile, cât și pentru monitorizarea programelor dedicate câinilor fără stăpân.

Instituția subliniază că gestionarea problemei câinilor fără stăpân reprezintă o responsabilitate comună, care implică nu doar autoritățile, ci și asociațiile și organizațiile de protecție a animalelor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *