Cutremur „simulat” la Constanța: Exercițiu amplu de pregătire la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu”

Astăzi, 13 octombrie 2025, la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanța, a avut loc un exercițiu practic de simulare a unui cutremur, organizat cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.

Activitatea a început la ora 10:00 și a durat aproximativ 60 de minute, implicând elevii din ciclul primar, cadrele didactice, personalul auxiliar, dar și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, precum și ai Jandarmeriei Constanța.

Scopul exercițiului a fost de a:

  • perfecționa reacția cadrelor didactice în gestionarea situațiilor de urgență;

  • antrena elevii pentru comportamente corecte în caz de cutremur;

  • verifica planul de evacuare al școlii și a identifica eventuale vulnerabilități;

  • consolida cooperarea între autorități;

  • marca Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale și promova campania „Nu tremur la cutremur”.

Scenariul a presupus un seism ipotetic cu magnitudinea de 6,8 pe scara Richter, produs în zona Vrancea și resimțit în Dobrogea. La semnalul de alarmă, elevii s-au adăpostit sub bănci sau lângă pereții interiori, apoi au fost evacuați ordonat în curtea școlii, unde s-a realizat apelul nominal și raportarea situației.

Activitățile demonstrative au inclus:

  • prezentări de prim ajutor, cu reguli esențiale și modul corect de apelare a 112;

  • demonstrație Jandarmeria Constanța, cu participarea câinilor de serviciu Liv și Thor, instruiți la Centrul Chinologic Sibiu;

  • demonstrație ISU „Dobrogea”, cu prezentarea echipamentelor și rolului salvatorilor în comunitate.

Elevii au participat apoi la jocul educativ „Adevărat sau Fals”, pentru a-și verifica cunoștințele, și au primit Diploma de Participare „Fii pregătit, fii în siguranță”, dar și fluiere simbolice, folosite simultan de toți participanții într-un gest de solidaritate.

Exercițiul a demonstrat cât de importantă este educația preventivă și cooperarea instituțională în reducerea riscurilor asociate dezastrelor naturale. Un pas concret spre o comunitate mai pregătită și mai responsabilă.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *