Două transporturi agabaritice vor traversa județul Constanța sâmbătă noapte
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că, în noaptea de 16 mai, două transporturi agabaritice vor circula pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din țară, având ca punct de plecare PTF Agigea.
Primul transport va urma traseul PTF Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – DN 3 – DN 22C – DN 2A – DN 21A – DN 21 – DN 2B – DN 26 – DN 24D – Galați. Acesta este format din trei camioane cu lungimea de 46,5 metri, înălțimea de 5,05 metri și mase cuprinse între 93 și 187 de tone.
Cel de-al doilea transport va circula pe ruta PTF Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – DN 2A – DN 21 – A2 – DNCB – A1 – DN 65B – DN 65 – DEX 12 – DN 65F – DN 6 – DN 66 – DN 6 – DN 6A – Porțile de Fier I. Transportul este format dintr-un camion cu masa de 93 de tone.
Potrivit polițiștilor, transporturile vor fi însoțite pe tot traseul de echipaje ale Poliției Rutiere.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor și să adapteze viteza la condițiile de trafic și drum.

