Farul Constanța luptă pentru menținerea în Superligă. Suporterii Farului, așteptați duminică la stadion
Farul Constanța își invită suporterii la stadion pentru returul barajului de menținere în Superligă, meciul urmând să se dispute duminică, 31 mai 2026, de la ora 20:30, pe Stadionul Central al Academiei Hagi, împotriva formației Chindia Târgoviște.
Organizatorii au anunțat că accesul spectatorilor pe stadion va fi permis începând cu ora 19:00, atât la casa de bilete, cât și la porțile arenei.
Biletele pot fi achiziționate online, de pe platforma bilete.ro, dar și fizic, în ziua meciului, de la casa de bilete a stadionului.
Prețurile sunt următoarele: Peluza 1 și Peluza 2 – 20 de lei, Tribuna 2 – 40 de lei, Tribuna 1 – 60 de lei, iar Tribuna 0 – 80 de lei.
Suporterii care vin îmbrăcați în tricoul echipei Farul vor avea acces gratuit la peluze, pe baza unui bilet cu valoare zero, disponibil la casa de bilete.
De asemenea, copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de intrare gratuită, cu condiția să fie însoțiți de un adult cu bilet valid.
Partida este una importantă, fiind returul barajului pentru menținerea în Superligă, iar oficialii clubului îi îndeamnă pe suporteri să vină în număr cât mai mare pentru a susține echipa.

