Furturi în Constanța: un tânăr de 22 de ani ar fi lăsat două persoane fără bani și telefoane
Un tânăr de 22 de ani a fost reținut de polițiștii constănțeni, fiind cercetat într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de furt și furt calificat.
Cercetările sunt desfășurate de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Potrivit anchetatorilor, în urma cercetărilor efectuate în două dosare penale, a reieșit că bărbatul ar fi comis două furturi, la date diferite.
Primul incident ar fi avut loc pe 17 iulie, când tânărul ar fi sustras de la o persoană un telefon mobil și 550 de lei.
Ulterior, pe 7 august, acesta ar fi sustras de la o altă persoană 2.400 de lei și un telefon mobil.
În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.

