Întreruperi programate de curent în județul Constanța – miercuri, 15 iulie

Rețele Electrice a anunțat noi întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică pentru miercuri, 15 iulie, ca urmare a lucrărilor de modernizare, reparații și mentenanță desfășurate la rețeaua de distribuție.

În municipiul Constanța, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în intervalul 09:00 – 17:00, în cartierul Abator, fiind afectate mai multe blocuri și agenți economici de pe Șoseaua Mangaliei, între strada Dr. Marcovici și Complexul Comercial Abator. De asemenea, vor fi afectate și străzile Corabiei, Ancorei, Tunelului, Aviator Nicolae Belghiru, Maior Ion Porumbaru și Albastră, precum și mai multe unități comerciale și instituții, între care Lotus Gym, patiseriile Între Tei și Premium, farmacia Beneva, Grădinița nr. 22 și Grădinița nr. 42.

Tot între 09:00 și 17:00, vor avea loc întreruperi în Năvodari, pe străzile A5, A6, B1 și Albinelor, precum și la blocul A9.

În Limanu, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă între 08:30 și 16:30, pe străzile Eroilor, Căminului, Salcâmului, Mihai Eminescu, Teiului, Șoseaua Mangalia și DJ391B, unde întreruperea va fi parțială.

În Cobadin, curentul va fi oprit între 09:00 și 17:00, fiind afectați atât agenți economici, cât și locuitori de pe numeroase străzi, inclusiv Crinului, Merilor, Negrești, Măceșului, Macilor, Panseluței, Vișioarei, Nufărului, Liliacului, Zorelelor, Pieței, Nucilor, Teilor, Toamnei, Frasinului, Arinului, Fagului, Plopilor, Primăverii, Osmancei și Olarului.

În aceeași zi vor fi întreruperi și în Lipnița, unde vor fi afectați agenți economici, inclusiv fermele 7, 8 și 15 ale SC Ostrovit, în intervalul 09:00 – 17:00.

Lucrări similare sunt programate și în Ciobanu, Hârșova și Dulcești, unde alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în intervalele anunțate de operator, pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și modernizare a rețelei.

Reprezentanții companiei precizează că aceste intervenții sunt necesare pentru creșterea siguranței și fiabilității serviciului de distribuție a energiei electrice și le recomandă consumatorilor să își ia din timp măsurile necesare pentru a reduce disconfortul creat de întreruperile temporare.

ANUNȚURI PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *