ITM intră în control din cauza caniculei. Ce obligații au angajatorii
Inspectorii de muncă anunță verificări la nivel național în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă. Angajatorii care nu respectă obligațiile legale privind protecția salariaților pe timp de caniculă riscă amenzi de până la 2.500 de lei.
Potrivit Inspecției Muncii, măsurile prevăzute de legislație devin obligatorii atunci când temperatura exterioară depășește 37 de grade Celsius sau când indicele temperatură-umezeală atinge pragul critic de 80 de unități.
În aceste condiții, angajatorii trebuie să asigure fiecărui salariat între doi și patru litri de apă minerală pe schimb, să adapteze ritmul activităților care presupun efort fizic intens și să ofere perioade de repaus în spații umbrite sau ventilate. De asemenea, trebuie puse la dispoziția angajaților echipamente adecvate, acces la dușuri și măsuri de prim ajutor.
Dacă aceste condiții nu pot fi asigurate, firmele au obligația de a modifica programul de lucru, astfel încât activitatea să fie desfășurată în intervalele mai răcoroase ale zilei, sau să întrerupă temporar lucrul, cu recuperarea ulterioară a timpului de muncă.
Reprezentanții Inspecției Muncii atrag atenția că protejarea salariaților în perioadele cu temperaturi extreme nu reprezintă doar o obligație legală, ci și una care ține de siguranța și sănătatea oamenilor la locul de muncă.
Controalele vor viza în special domeniile în care angajații își desfășoară activitatea în aer liber sau în spații expuse temperaturilor ridicate.

