Lucrările la iluminatul public continuă în Constanța: intervenții în mai multe zone ale orașului

Lucrările de modernizare a iluminatului public continuă în municipiul Constanța, în cadrul programului dedicat creșterii eficienței energetice și siguranței în spațiul public.

În această săptămână, echipele intervin în mai multe zone importante ale orașului, unde se desfășoară lucrări de înlocuire a infrastructurii, introducere a rețelelor în subteran și instalare de sisteme moderne de iluminat.

Pe strada Soveja, pe tronsonul cuprins între bulevardul Barbu Ștefănescu Delavrancea și strada Baba Novac, se montează cabluri electrice pentru iluminat și se realizează punerea în funcțiune a acestora, în paralel cu demontarea corpurilor vechi de iluminat.

Pe bulevardul I. C. Brătianu, se efectuează lucrări de săpătură pentru introducerea rețelei electrice în subteran, urmate de montarea noilor instalații și a stâlpilor de iluminat.

Intervenții similare au loc și în zona Termele Romane, unde se lucrează la infrastructura necesară alimentării sistemului de iluminat.

Pe strada Dezrobirii, între Baba Novac și bulevardul Eliberării, se montează cabluri electrice și se pun în funcțiune noile instalații, fiind eliminate și corpurile vechi de iluminat.

Pe bulevardul Tomis, între strada Soveja și bulevardul Aurel Vlaicu, sunt demontați stâlpii din beton, urmând să fie înlocuiți cu un sistem modern.

Totodată, în zona Tomis Nord, se desfășoară lucrări complexe de introducere a rețelei în subteran și montare a noilor stâlpi și corpuri de iluminat.

Proiectul vizează instalarea unor sisteme de iluminat cu tehnologie LED, integrate într-un sistem de telegestiune, care permite reglarea intensității în funcție de necesități. Aceste măsuri contribuie la reducerea consumului de energie, optimizarea costurilor și creșterea siguranței publice.

Autoritățile atrag atenția că lucrările pot genera disconfort temporar, inclusiv restricții de circulație sau modificări în funcționarea iluminatului, și recomandă participanților la trafic prudență în zonele afectate.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *