Luni încep probele scrise la Bacalaureat. Program, reguli și măsuri speciale din cauza caniculei

Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026 încep luni, 29 iunie, iar aproape 131.000 de candidați sunt așteptați în centrele de examen din întreaga țară. Ministerul Educației și Cercetării a transmis principalele reguli privind desfășurarea examenului, dar și măsurile speciale care vor fi aplicate în contextul valului de caniculă.

Potrivit ministerului, aproximativ 116.000 de candidați provin din promoția curentă, iar aproape 15.000 sunt absolvenți ai seriilor anterioare care susțin toate probele sau doar pe cele pe care nu le-au promovat în sesiunile precedente.

Accesul în centrele de examen este permis între orele 07:30 și 08:30, în baza unui act de identitate valabil. Probele scrise încep la ora 09:00, iar candidații au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul în care acestea au fost distribuite în sala de examen. Elevii care beneficiază de măsuri de egalizare a șanselor pot primi, în condițiile legii, până la două ore suplimentare.

În contextul temperaturilor ridicate prognozate pentru următoarele zile, Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare să ia măsuri pentru reducerea disconfortului termic. Centrele de examen trebuie să asigure apă potabilă pentru candidați și personal, să utilizeze cu prioritate săli dotate cu aer condiționat și, acolo unde nu există astfel de instalații, să identifice soluții alternative, precum aparate mobile de climatizare sau ventilatoare.

Candidații pot folosi doar cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, iar la Matematică și Geografie sunt permise instrumentele de desen. Este interzis accesul în sălile de examen cu telefoane mobile, ceasuri inteligente, tablete, manuale, notițe, ghiozdane sau orice alte dispozitive electronice ori materiale care pot facilita fraudarea examenului. Obiectele personale vor fi depuse într-un spațiu special amenajat înainte de intrarea în sala de examen.

Elevii surprinși cu materiale sau dispozitive interzise vor fi eliminați din examen și nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00. După publicarea acestora, candidații vor putea solicita vizualizarea lucrărilor și vor putea depune contestații. Rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie.

Pentru promovarea examenului, absolvenții trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor, să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie de cel puțin 6 la probele scrise.

În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția candidaților și a părinților linia TELVERDE 0800 801 100, unde pot fi semnalate eventualele probleme privind organizarea probelor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *