Mașină căutată de autoritățile germane, descoperită la Cernavodă. Autoturismul valorează aproximativ 60.000 de lei

Un autoturism în valoare de aproximativ 60.000 de lei, căutat de autoritățile din Germania, a fost descoperit joi, 24 septembrie, la Cernavodă. Mașina se afla în posesia unui cetățean român.

Autoturismul a fost identificat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, în cooperare cu polițiștii Poliției Orașului Cernavodă.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că mașina figura ca bun căutat în vederea confiscării, alerta fiind introdusă de autoritățile germane.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 60.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *