Ministerul Muncii finanțează proiecte pentru tineri. Cine poate aplica și care este termenul-limită
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a anunțat lansarea ediției 2026 a Concursului Național de Proiecte de Tineret și Studenți (CNPTS), program prin care sunt susținute inițiative dezvoltate de tineri și dedicate tinerilor din întreaga țară.
Potrivit instituției, bugetul total alocat în acest an este de 3 milioane de lei, iar valoarea maximă care poate fi acordată pentru un proiect ajunge la 150.000 de lei.
Proiectele vor putea fi depuse în perioada 11 iunie – 6 iulie 2026 de organizațiile de și pentru tineret, precum și de structurile studențești interesate să dezvolte activități cu impact în comunitate.
Printre domeniile finanțate prin CNPTS 2026 se numără educația nonformală, voluntariatul și participarea activă, sănătatea și promovarea unui stil de viață sănătos, inovarea, cultura și creativitatea, proiectele dedicate comunităților rurale, precum și dezvoltarea lucrătorilor de tineret.
Reprezentanții ministerului subliniază că programul urmărește nu doar sprijinirea financiară a inițiativelor, ci și încurajarea implicării tinerilor în viața comunității și crearea unor oportunități reale de dezvoltare personală și profesională.
Cei interesați pot consulta condițiile de participare și documentația necesară pe pagina dedicată programului, pusă la dispoziție de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

