Planul Roșu și Planul Alb, activate după autodetonarea dronei maritime din Portul Constanța

Autoritățile au mobilizat importante forțe de intervenție după ce drona maritimă descoperită vineri dimineață în Dana 78 a Portului Constanța s-a autodetonat în jurul orei 10:30. Deși nu au fost raportate victime, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar pentru pregătirea sistemului medical a fost declanșat și Planul Alb la nivelul unității sanitare din municipiu.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, la fața locului au fost trimise zeci de autospeciale, echipaje SMURD, ambulanțe, scafandri, specialiști CBRN, polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră. De asemenea, au fost mobilizate un elicopter SMURD și un elicopter Black Hawk pentru misiuni de sprijin și recunoaștere aeriană.

Pentru protejarea populației au fost emise mesaje RO-ALERT în județele Constanța și Tulcea, cetățenii fiind sfătuiți să evite zona de coastă din apropierea locului incidentului. Totodată, autoritățile au început evacuarea preventivă a persoanelor aflate în perimetrul considerat de risc.

Secretarul de stat Raed Arafat, împreună cu o echipă a DSU și IGSU, se deplasează la Constanța pentru coordonarea măsurilor operative.

Conform informațiilor comunicate anterior de Ministerul Apărării Naționale, drona maritimă s-a autodetonat fără a provoca victime și nu aparține Armatei României. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

ACTUALITATEEVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *