Poliția intensifică acțiunile pe litoral în timpul festivalurilor
Polițiștii constănțeni au intensificat acțiunile preventive pe litoral, în contextul festivalurilor și evenimentelor care adună zilnic mii de participanți. Pe lângă activitățile de monitorizare și control în trafic, oamenii legii desfășoară campanii de informare pentru a reduce riscul producerii accidentelor rutiere.
Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității discută direct cu participanții la evenimente, atrăgând atenția asupra pericolelor generate de consumul de alcool sau substanțe psihoactive înainte de a conduce.
Oamenii legii îi îndeamnă pe șoferi să dea dovadă de responsabilitate și să aleagă alternative sigure de transport, precum taxiul sau serviciile de ridesharing, atunci când au consumat alcool. De asemenea, aceștia recomandă refuzul categoric de a urca într-un autoturism condus de o persoană aflată sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Polițiștii subliniază că siguranța rutieră este responsabilitatea fiecărui participant la trafic, iar o decizie prudentă poate preveni accidente cu urmări grave.
Acțiunile preventive și controalele vor continua pe întreaga perioadă a evenimentelor organizate pe litoral, prioritatea autorităților fiind protejarea vieții și menținerea unui climat de siguranță pentru turiști și localnici.

