Șofer beat și recidivist, reținut după un accident pe DN 22. O femeie a fost rănită

Un tânăr de 26 de ani a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe DN 22, în timp ce se afla sub influența alcoolului. În urma impactului, o femeie de 67 de ani a fost rănită.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, accidentul a avut loc în dimineața zilei de 21 iunie, în jurul orei 05:00. La fața locului, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de bărbatul de 26 de ani a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla un bărbat de 67 de ani.

În urma impactului, o femeie de aceeași vârstă, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit vătămări corporale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul tânărului de 26 de ani, rezultatul a indicat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au mai stabilit că bărbatul se află în stare de recidivă postexecutorie.

În baza probelor administrate în dosar, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat procurorului cu propuneri legale.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *