Tâlhărie în Constanța: un bărbat de 55 de ani a smuls cu forța lănțișorul de aur al unei femei
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost reținut de polițiștii constănțeni, fiind cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Potrivit polițiștilor, fapta ar fi avut loc la data de 7 august, pe o stradă din municipiul Constanța. Bărbatul ar fi smuls, prin exercitarea unor acte de violență, un lănțișor din aur de la gâtul unei femei.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, bărbatul a fost identificat și ulterior reținut pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
La data de 8 august, bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată.
Instanța a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

