Tânăr din 23 August, căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă
Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Mangalia au fost sesizați, la data de 15 mai, în jurul orei 21.20, cu privire la plecarea voluntară a lui Chiriță Sorin Dan, în vârstă de 28 de ani.
Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, bărbatul a plecat voluntar în cursul zilei de ieri, în jurul orei 08.00, din localitatea 23 August, fără a reveni până în prezent.
Semnalmentele persoanei dispărute indică o înălțime de aproximativ 1,70 – 1,75 metri și păr închis la culoare.
La momentul plecării, acesta purta o bluză de trening, pantaloni de culoare gri și adidași negri.
Polițiștii fac apel la cetățenii care pot furniza informații despre această persoană să contacteze de urgență numărul unic 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

