Terasă amplasată ilegal pe plaja din Vama Veche, desființată după intervenția ABADL

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au intervenit în Vama Veche pentru dezafectarea unei structuri amplasate ilegal pe plajă, după parcurgerea tuturor procedurilor legale.

Potrivit instituției, este vorba despre o podină din lemn, tip terasă cu pergolă, care ocupa abuziv o suprafață de aproximativ 136 de metri pătrați din domeniul public al statului român.

La acțiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și ai Poliției Locale Limanu.

ABADL precizează că, înainte de intervenție, operatorul economic a primit mai multe notificări pentru dezafectarea construcției. Cu două zile înainte de acțiunea autorităților, inspectorii instituției au transmis o ultimă somație, avertizând că, în cazul neconformării, toate costurile intervenției vor fi suportate de operator.

La sosirea echipelor în teren, autoritățile au constatat că podina din lemn fusese deja dezafectată, iar reprezentanții operatorului urmau să continue, în termen de 24 de ore, și demontarea pergolei.

Reprezentanții ABADL au transmis că plajele de pe litoralul românesc reprezintă bun public al statului și pot fi închiriate exclusiv prin licitație publică, cu respectarea prevederilor legale.

Instituția avertizează că orice ocupare abuzivă a domeniului public va fi sancționată și că autoritățile vor continua controalele și intervențiile similare pe litoralul românesc, pentru protejarea mediului, a patrimoniului statului și a accesului liber al cetățenilor la plajă.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *