Transporturi agabaritice uriașe pe drumurile din România. Camioane de până la 138 de tone trec prin Constanța

Mai multe transporturi agabaritice vor circula în zilele de 9 și 10 august 2026 pe drumurile din România, inclusiv pe trasee care traversează județul Constanța. Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române îi informează pe șoferi că aceste transporturi pot impune o atenție sporită în trafic.

În cursul zilei de 9 august, unul dintre transporturi va pleca din Vama Veche, la ora 22:00, și va parcurge traseul DN 39 – A4 – Ovidiu – DN 2A – Mihail Kogălniceanu – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Spătaru – A7 – DN 11A – DN 2 – Bacău – DN 2 – Suceava. Vehiculul este format dintr-un camion cu lungimea de 23 de metri și masa de 108 tone.

Un alt transport va porni de la Port Agigea, la ora 22:10, urmând traseul DN 39A – DN 39 – A4 – Ovidiu – DN 2A – Mihail Kogălniceanu – Hârșova – Țăndărei – DN 21A – Bărăganul – DN 21 – Brăila – DN 2B – Galați – DN 26 – Tulucești – DN 24D. Acesta va fi format dintr-un camion de 42 de metri lungime și 138,7 tone.

Tot pe 9 august, la ora 22:00, un transport va pleca de la PTF Giurgiu și va ajunge la PTF Siret, pe ruta Daia – Adunații Copăceni – DN CB – A3 – A7 – Adjud – Nicolae Bălcescu – Centura Bacău – Horia – Roman – Moțca – Fălticeni – Centura Suceava. Camionul are 28,5 metri lungime și o masă de 91 de tone.

La ora 22:00 este programat și un transport pe ruta Șelimbăr – A1 – Holdea – Margina – A1 – PTF Nădlac. Vehiculul are 34,5 metri lungime și cântărește 133 de tone.

Un alt transport este programat începând cu ora 22:20, pe traseul Port Galați Bazinul Nou – DN 2B – DN 26 – DN 24D, până la șantierul din Galați. Este vorba despre trei vehicule, cu lungimi cuprinse între 29 și 94 de metri și mase între 71 și 129 de tone.

Și pentru data de 10 august sunt anunțate transporturi cu depășiri ale limitelor obișnuite.
La ora 02:00, pe traseul PTF Nădlac II – A1 – A6 – Lugoj – DN 6 – Caransebeș – Drobeta-Turnu Severin – Strehaia – DJ 674 – Turceni – DJ 673 – Broșteni – DN 66 – Filiași – Craiova – DEX 12 – A1 – DN CB – DN 6 – Mihăilești – Ghimpați – DN 5B – Giurgiu – DN 5 – PTF Giurgiu, se va deplasa un transport format din două camioane, cu lățimea de 22 de metri și mase de 97, respectiv 89 de tone.

La ora 09:00, un alt transport va circula pe traseul intersecția DN 1 cu A1 Sibiu-Deva – DJ 106 – A1 – DN 7 – DN 7, până la locul de depozitare a grinzilor. Transportul va fi format din trei camioane cu lungimea de 48 de metri și masa totală de 116 tone.

Toate transporturile agabaritice vor fi însoțite de echipaje ale poliției rutiere, iar conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *