Val de șoferi băuți în județul Constanța. Polițiștii au intervenit în mai multe localități
Trei șoferi au fost depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice în mai puțin de 24 de ore, în județul Constanța, în urma controalelor desfășurate de polițiști în Mangalia, Techirghiol și Costinești.
Primul caz a fost înregistrat în data de 3 august, în jurul orei 00:20, pe Șoseaua Constanței din Mangalia, unde polițiștii au oprit un bărbat de 57 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Cu câteva ore mai devreme, în Techirghiol, un bărbat de 66 de ani a fost depistat conducând pe strada Muncii, iar etilotestul a indicat 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, conducătorul auto a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Un alt șofer, în vârstă de 33 de ani, a fost oprit pe strada Privighetorilor din Costinești, după ce aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cele trei cazuri, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

