Vreme neobișnuit de caldă la Constanța. Temperaturile ajung la 24 de grade, dar meteorologii anunță și vânt puternic
Vremea se menține caldă pentru această perioadă în municipiul Constanța. Joi, 12 noiembrie, temperaturile vor ajunge până la 20 de grade Celsius, iar vineri, 13 noiembrie, valorile termice vor crește și mai mult, putând atinge 24 de grade.
Joi, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar temperatura minimă va fi de aproximativ 11 grade Celsius. Pe parcursul zilei, mercurul din termometre va urca până la 20 de grade. Nu sunt așteptate precipitații semnificative.
Vineri, vremea va deveni deosebit de caldă pentru mijlocul lunii noiembrie, cu o maximă de aproximativ 24 de grade Celsius. Cerul va fi parțial senin în prima parte a zilei, însă vântul va deveni puternic.
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt pentru Dobrogea, valabilă vineri, în intervalul orar 10:00-21:00. Rafalele vor atinge viteze de 50-70 km/h.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, cerul se va înnora treptat și sunt posibile precipitații, local sub formă de aversă. Temperaturile minime vor coborî până la aproximativ 9 grade Celsius.

