Vreme severă în mai multe regiuni ale țării. Averse torențiale, vijelii și grindină

Meteorologii au emis o avertizare privind o perioadă de instabilitate atmosferică accentuată, care va afecta Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și zonele montane.

Până în cursul serii, ora 23:00, sunt prognozate averse torențiale însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările și activitățile desfășurate în aer liber pe durata fenomenelor meteo periculoase. Lucrul în spații deschise sau la înălțime poate deveni riscant în condițiile de vreme severă.

De asemenea, este indicat ca focul deschis să nu fie utilizat pentru curățarea terenurilor sau arderea vegetației, deoarece vântul puternic poate favoriza extinderea rapidă a incendiilor.

Cetățenii sunt sfătuiți să închidă ferestrele locuințelor și să asigure obiectele din exterior, pentru a preveni posibile accidente cauzate de rafalele de vânt.

Totodată, este recomandată evitarea zonelor cu arbori, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri instabile, care pot fi doborâte de vânt.

În situații de precipitații abundente, se recomandă curățarea șanțurilor și rigolelor pentru a facilita scurgerea apei, precum și evitarea traversării cursurilor de apă în cazul creșterii debitelor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *