Vremea se schimbă la Constanța. Temperaturile scad, iar vineri sunt așteptate ploi
Constănțenii vor avea parte de două zile cu vreme predominant închisă, iar sfârșitul săptămânii aduce precipitații și o ușoară scădere a temperaturilor. Potrivit prognozei meteorologice, vineri, 23 octombrie, ploile vor cuprinde Dobrogea, fiind posibile și intensificări ale vântului.
Joi, 22 octombrie, în municipiul Constanța, cerul va fi mai mult noros, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19–20 de grade Celsius. Minima va fi de aproximativ 15 grade. Pe parcursul zilei sunt posibile ploi slabe, iar vântul va sufla în general moderat.
Vineri, 23 octombrie, vremea va deveni instabilă. Cerul va fi predominant acoperit, iar ploile își vor face simțită prezența în mai multe zone ale județului. La Constanța, temperatura maximă va coborî spre 17 grade, în timp ce minima va fi de aproximativ 13 grade.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 – 23 octombrie, ora 21:00, care vizează precipitații în cea mai mare parte a țării.

