Inspecția Muncii lovește dur: amenzi de peste 10 milioane de lei și aproape 900 de cazuri de muncă nedeclarată
Inspecția Muncii a desfășurat, în perioada 8 – 12 iunie 2026, o amplă campanie de verificări la nivel național, soldată cu amenzi de peste 10,5 milioane de lei și sute de cazuri de muncă nedeclarată descoperite.
Potrivit instituției, inspectorii de muncă au efectuat 1.876 de controale într-o singură săptămână, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 10.559.000 de lei. Totodată, au fost dispuse 2.612 măsuri obligatorii pentru remedierea neregulilor constatate.
Combaterea muncii la negru a rămas principala prioritate a controalelor. În domeniul Relațiilor de Muncă, inspectorii au identificat 890 de cazuri de muncă nedeclarată, printre cele mai frecvente abateri numărându-se nerespectarea programului de muncă și de odihnă, dar și neîndeplinirea măsurilor dispuse la verificările anterioare.
Nereguli importante au fost constatate și în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM). În acest sector au fost aplicate 113 amenzi, iar inspectorii au dispus oprirea imediată a funcționării a patru echipamente de muncă, din cauza riscurilor majore de accidentare.
Printre deficiențele descoperite s-au numărat lipsa autorizațiilor ISCIR, neintroducerea atribuțiilor privind securitatea și sănătatea în muncă în fișele de post ale conducătorilor locurilor de muncă și absența măsurilor de protecție pentru activitățile desfășurate la înălțime.
„Suma record a amenzilor aplicate în această săptămână nu este un simplu indicator statistic, ci un mesaj extrem de clar: nu tolerăm nicio abatere de la lege. Fie că vorbim de exploatarea muncii nedeclarate sau de ignorarea flagrantă a normelor de securitate care pun în pericol viața angajaților, Inspecția Muncii va acționa cu maximă fermitate. Angajatorii trebuie să înțeleagă că respectarea drepturilor lucrătorilor și asigurarea unui mediu sigur nu sunt opționale, ci obligații stricte. Vom continua aceste controale drastice până când legalitatea va deveni normalitate pe întreaga piață a muncii”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii.

